12 soluții pentru un cash flow pozitiv - Alina Potorac / Expert în Cash Flow
pozitive cash flow

12 soluții pentru un cash flow pozitiv

In articolele anterioare am vorbit despre ce este un cashflow şi ce importanta are el in succesul afacerii tale. Pentru astazi am ales să îţi ofer 12 recomandări pentru a avea un cash flow pozitiv. Solutiile, care sunt prezentate pe larg în cartea “Claritate şi acte în ordine pentru antreprenori“,  sunt împărţite în două mari categorii: Creșterea veniturilor şi Scăderea cheltuielilor. Haide să le luăm pe rând.

a) Creșterea veniturilor.

În cazul în care veniturile tale sunt mai mici decât ai estimat, îți recomand să răspunzi la întrebările următoare:

  • Prețul de vânzare este prea mic?
  • Ai nevoie de promovare?
  • Cine se ocupă de vânzări?
  • Vinzi prea puțin? Nu cumperi stocuri suficiente?
  • Ai încasat toate facturile?

Analizează răspunsurile la aceste întrebări și ia o decizie în legătură cu ceea ce vrei să faci chiar de astăzi! Acționează și analizează rezultatul în următoarea lună.

Iată câteva sugestii pe care eu le-am aplicat în compania mea și au funcționat:

  • Sună clienții si cere-le să îți plătească mai repede facturile cu termen de plată mai mare;
  • Vinde cu discount, dar cu încasare rapidă;
  • Oferă promoții cu vlabilitate mică – poţi crea astfel efectul FOMO;
  • Roagă furnizorii să îţi mărească termenul de plată.

În concluzie, comunicarea și relațiile bune cu clienții și furnizorii te pot ajuta foarte mult în afacerea ta. Afacerile bune se fac între oameni, nu între companii.

b) Reducerea costurilor.

Iată o serie de Idei pentru reducerea costurilor:

• Numărul de salariați: ai nevoie de toți? Poți reduce numărul? Crezi că un număr mai mic de angajati ar face față numărului de clienți pe care îl ai? Analizează foarte bine acest subiect. Poate fi interesant să le propui Homeworking – o variantă care îţi va scadea cheltuielile.

• Transport: Verifică foile de parcurs și instalează GPS-uri pe mașinile firmei.

• Bonusuri: Oferă bonusuri în măsura în care aplici și penalizări.

• Sediu: Poți căuta variante de chirie mai mică sau negocieri. Dacă industria în care activezi îţi permite, gândeşte-te la sharing office sau la open space-uri. Poate chiar faci un barter.

• Utilități: Poți optimiza costurile cu energia electrică (becuri cu consum redus, panouri solare sau radiante etc.)

• Telefonie și internet: Negociază, la fiecare re-contractare sau prelungire de contract, tarife actualizate și raportate la nevoile tale din respectivul moment.

• Comisioane: Comisioanele bancare sunt mici și neimportante, dar, dacă le aduni pe toate, vei observa că sunt foarte mari per total, pe lună. Caută oferte la bănci cu comisioane mai bune sau încearcă să negociezi comisioanele la banca unde ai contul deschis.

• Marketing: Realizează-ți un plan de marketing cu un buget stabilit, pe care să-l urmezi timp de un an. Nu încerca să faci acțiuni de marketing fără ceva stabilit, deoarece acestea, în cele mai multe dintre cazuri, nu aduc niciun beneficiu ulterior.

Toate aceste recomandări te vor ajuta să treci de la un cashflow negativ, la unul pozitiv, care să te ajute în creşterea afacerii.

Pentru studii de caz şi informatii suplimentare, te invit să citeşti cartea “Claritate si acte în ordine pentru antreprenori”. O gaseşti în format electronic şi fizic!

Share this post

Share on facebook
Share on twitter
Share on linkedin
Share on pinterest
Share on print
Share on email

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Continut protejat!
Scroll to Top